Del salón en el ángulo oscuro,
În colțul întunecat al camerei,
de su dueña tal vez olvidada,
poate uitată de stăpâna sa,
silenciosa y cubierta de polvo,
tăcută și acoperită de praf,
veíase el arpa.
se vedea harpa.
¡Cuánta nota dormía en sus cuerdas,
Câte note dormeau în corzile sale,
como el pájaro duerme en las ramas,
ca pasărea doarme pe ramuri,
esperando la mano de nieve
așteptând mâna albă ca zăpada
que sabe arrancarlas!
care știe să le scoată!
¡Ay!, pensé: ¡cuántas veces el genio
Ah!, am gândit: de câte ori geniul
así duerme en el fondo del alma
doarme astfel în adâncurile sufletului
y una voz como Lázaro espera
și așteaptă o voce ca Lazăr
que le diga: «Levántate y anda»!
să-i spună: «Ridică-te și umblă!»
